spot_img

Parlamentul European, noi infracțiuni împotriva mediului. Pedepse de până la 10 ani de închisoare

Parlamentul European a aprobat marți o listă extinsă de infracțiuni împotriva mediului, care vor include comerțul ilegal cu lemn și epuizarea resurselor de apă. Potrivit legislativului european, noile norme vizează pedeapse cu închisoarea de până la 10 ani și amenzi de până la 5 % din cifra afaceri globală a companiilor sau sancțiuni de până la 40 de milioane euro.

Noua directivă, convenită cu Consiliul pe 16 noiembrie 2023, a fost adoptată cu 499 voturi pentru, 100 împotrivă și 23 abțineri. Ea actualizează lista infracțiunilor penale, care include acum comerțul ilegal cu lemn, epuizarea resurselor de apă, încălcări grave ale legislației UE privind substanțele chimice și poluarea cauzată de nave. Deputații s-au asigurat că noile norme acoperă așa-numitele „infracțiuni calificate”, cum ar fi incendiile forestiere la scară largă sau poluarea generalizată a aerului, apei și solului, care duc la distrugerea unui ecosistem și, astfel, sunt comparabile cu ecocidul”, potrivit unui comunicat transmis de Parlamentul European.

Potrivit legislativului european, infracțiunile de mediu comise de persoane și reprezentanți ai companiilor vor fi pasibile de pedeapsa cu închisoarea, în funcție de durata și gravitatea daunelor și de reversibilitatea lor. Astfel, infracțiunile calificate vor fi pedepsite cu opt ani de închisoare, cele care duc la moartea unei persoane cu zece ani de închisoare, iar celelalte infracțiuni cu până la cinci ani de închisoare.

Totodată, cei care încalcă legea vor fi obligați să refacă mediul afectat și să ofere compensații, fiind pasibili inclusiv de amenzi.

Amenzi foarte mari pentru companii

Amenzile care vizează companiile vor atinge 3% sau 5% din cifra lor de afaceri la nivel mondial sau, alternativ, 24 sau 40 de milioane euro, în funcție de natura infracțiunii pe care au comis-o. Statele membre vor putea decide și dacă vor urmări penal încălcările care nu au avut loc pe teritoriul lor.

Era și timpul să combatem infracțiunile transfrontaliere comise la nivelul Uniunii Europene prin sancțiuni armonizate și disuasive, pentru a preveni noi infracțiuni împotriva mediului. Acest acord garantează că poluatorii vor plăti. Mai mult, este un mare pas înainte, căci orice persoană aflată într-o funcție de conducere la o companie responsabilă pentru poluare poate fi acum trasă la răspundere împreună cu compania. Introducând obligația de diligență, lumea nu se mai poate ascunde în spatele unor permise sau lacune legislative”, a declarat după votul în plen, raportorul Parlamentului European Antonius Manders (PPE, Olanda).

Conform sursei citate, eurodeputații au insistat ca avertizorii care raportează infracțiuni împotriva mediului să beneficieze de sprijin și asistență în contextul procedurilor penale. Deputații s-au asigurat și că statele membre vor oferi formări de specialitate pentru polițiști, judecători și procurori, vor pregăti strategii naționale și vor desfășura campanii de sensibilizare pentru a combate infracțiunile împotriva mediului. Iar datele colectate de guvernele țărilor Uniunii despre infracțiunile împotriva mediului vor contribui la combaterea lor și vor ajuta Comisia să actualizeze periodic lista de infracțiuni și sancțiuni în domeniul mediului.

Directiva va intra în vigoare la 20 de zile de la data publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Statele membre vor avea la dispoziție doi ani pentru a o transpune în legislația națională.

spot_img

Articole asemănătoare

Ultimele articole