spot_img

Panourile fotovoltaice instalate prin Casa Verde produc mai multă energie decât un reactor de la Cernavodă

Prin programul Casa Verde, în România au fost instalate panourile fotovoltaice pe casele cetățenilor care produc mai multă energie decât un reactor de la centrala nucleară Cernavodă. Anunțul a fost făcut de ministrul Mediului, Mircea Fechet, care a precizat că „astfel de măsuri schimbă mixul energetic din România și o să fim o țară cu energie din ce în ce mai verde”.

Întrebat care sunt măsurile luate anul acesta de Ministerul Mediului pentru a combate schimbările climatice ministrul Mediului a spus:

„Dacă discutăm de domeniul energiei, vă dau un exemplu, numai în acest an prin programul Casa Verde Fotovoltaice, am reușit să finanțăm panouri în valoare de 1,75 miliarde de lei, o sumă care nu a existat vreodată în istoria administrației Fondului pentru Mediu, ceea ce va presupune o putere instalată de aproape 1 gigawat. Ca să facem o comparație, trebui să știm că un reactor de centrala nucleară Cernavodă are mai puțin decât am reușit noi să punem pe casele românilor într-un singur an. Vorbim de panouri pe casele cetățenilor.

Programul Casa Verde cu panourile fotovoltaice va continua

Acesta e un program care va continua și în ceea ce privește domeniul energiei și în ceea ce privește responsabilitatea Ministerului Mediului ne dorim să avem astfel de surse nepoluante de energie verde pe cât mai multe case. Dacă am putea pune câte un gigawat din bugetul Ministerului Mediului, în calitate de ministru aș fi mai mult decât fericit.

Citește și: Decizie grea luată de producătorii de energie verde: Am oprit parcurile. Am fi plătit 2.000 euro pe fiecare MWh pe care l-am fi injectat în rețea!

Bineînțeles că atunci când vii cu astfel de măsuri, ele au două tăișuri, pe de-o parte îți schimbă mixul energetic din România și o să fim o țară cu energie din ce în ce mai verde, pe de altă parte, te obligă să vii în compensare cu surse de echilibrare ale rețelei energetice naționale.

Energia hidro și energia eoliană, prioritățile Ministerului Mediului

Tocmai din acel moment cred că am avut cel puțin trei întâlniri cu ministrul Energiei, împreună cu care, încercăm să deblocăm anumite proiecte importante ale României tot de energie regenerabilă, discutăm aici de energia hidro, sperând că în acele vârfuri orare, în care vom avea o energie foarte ieftină electrică, poate mai multă decât am avea nevoie, în loc să fim nevoiți să decuplăm prosumatorii de la rețea să putem să pompăm dintr-un bazin inferior într-unul la înălțime apă, care în perioada nopții sau în perioade în care există nevoie de energie în sistemul energetic național să o putem să uzinăm și să producem energie electrică”, spune Fechet. 

Citește și: Țara din Europa care și-a acoperit timp de 9 ore consumul de energie doar din vânt, soare și apă

„La fel discutăm de energia eoliană, la cea din largul Mării Negre sau cea terestră, discutăm despre niște zone care se numesc go to ariaa, adică niște zone predestinate pentru care facem toate demersurile de mediu necesare. De la cărbune sau de la centrale pe gaz, trecând la eolian, la solar sau la hidro vom avea mai puține emisii”, adaugă ministrul Mediului.

spot_img

Articole asemănătoare

Ultimele articole