Ediția a II-a, Moneasa, Arad
Copii, tineri, părinți și bunici, cu toții au participat și în acest an la ”Olimpiadele copilăriei” din localitatea arădeană Moneasa. Două zile pline de activități, zarvă și voie bună.
Proiectul, aflat la ediția a II-a și-a propus încă de la început să ofere tinerilor o modalitate plăcută și instructivă de a-și petrece timpul liber în vacanța de vară și pentru a stimula dezvoltarea intelectuală, emoțională și fizică a copiilor printr-o serie de activități educative și recreative. Programul a inclus proiecții de filme de calitate, care au fost punctul de plecare pentru discuții tematice și activități interactive, și workshop-uri menite să încurajeze creativitatea, implicarea activă și spiritul de echipă.
„Prin acest eveniment, Olimpiadele Copilăriei, dorim să le oferim copiilor o experiență memorabilă, care să le stimuleze curiozitatea și dorința de a învăța. Vrem să creăm un spațiu în care educația și distracția se îmbină armonios, contribuind astfel la dezvoltarea lor holistică,” a declarat Lavinia Șandru, inițiatoarea proiectului.
Cele mai căutate au fost workshop-uri au fost cele cu activități captivante
Workshop de Pictură cu Ciocolată. ”Pictura cu ciocolată este o modalitate inedită și delicioasă de a încuraja creativitatea copiilor. În cadrul acestui workshop, am transformat ciocolata în opere de artă comestibile,” a declarat Corina Drăgulinescu, coordonatoarea atelierului
Workshop de Alimentație Sănătoasă. ”Alimentația sănătoasă este esențială pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor. Aici am învățat împreună despre importanța unui regim echilibrat și am preparat gustări sănătoase și delicioase,” a spus Simona Man, care a condus acest atelier.
Workshop de Improvizație Scenică. ”Improvizația scenică este o oportunitate excelentă pentru copii de a-și dezvolta spontaneitatea și încrederea în sine. În cadrul workshop-ului nostru am explorat tehnici de improvizație prin jocuri și exerciții creative,” a afirmat Sorin Ghilea, facilitatorul acestui workshop.
Evenimentul ce s-a desfășurat în zilele de 12 și 13 iulie a fost organizat de Consiliul Județean Arad prin Centrul Cultural Județean Arad, împreună cu Asociația Pro Familia și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR). Partenerii evenimentului au fost Primăria Moneasa, Editura Litera, Nestle și Hotel Parc din Moneasa, iar partenerii media: Jurnalul, DC News, Gândul, Canal 33, Ziua News, Informația Verde, Ultima Oră.