spot_img

Mai puține deșeuri și mai multe spații verzi | Județul Ilfov cumpără 30 de autospeciale, pubele și containere pentru deșeul menajer

Mai puţine deşeuri şi mai multe spaţii verzi, aer mai curat pentru locuitorii din județul Ilfov şi trafic mai puțin sufocant pe toate inelele din jurul Capitalei. Acestea sunt prioritățile autorităților județului Ilfov.

Acestea sunt doar câteva dintre proiectele pe care autorităţile locale le demarează pentru a veni în sprijinul cetăţenilor şi au fost anunţate joi, la Conferința Națională „Viață bună pentru locuitorii Județului Ilfov, mediu, calitatea spațiilor verzi, măsuri anti-poluare”, organizată de Antena 3 CNN şi Jurnalul.

În judeţul Ilfov au fost demarate proiecte care să vină în sprijinul cetăţenilor, grija pentru mediu fiind printre principalele preocupări ale autorităţilor locale.

Președintele CJ Ilfov, Hubert Thuma a vorbit despre problemele legate de deşeurile din contrucţii.

La capitolul mediu, avem încă multe lucruri de rezolvat în Ilfov, spune Hubert Thuma, dar nu doar în Ilfov ne confruntăm cu această problemă, peste tot în ţară. Cu toţii ne dorim să trăim într-un mediu curat, într-un mediu verde, să respirăm aer curat, dar mulţi dintre noi aruncă gunoaie, nu respectă natura, nu reciclează.

”Probleme cu deşeurile din contrucţii sut enorme şi este, din punctul nostru de vedere, singura soluţie să limităm efectul negativ asupra sănătăţii oamenilor, prin construcţia acestor CAV-uri. Cumpărăm 30 de autospeciale pentru a colecta şi transporta deşeul menajer. Nu doar autospeciale, cumpărărm şi pubele şi containere. Finanţarea este asigurată din fonduri europene.

Este un proiect în valoare de aproximativ 200 de milioane de lei, la care au achiesat 34 din cele 40 de uat-uri din judeţul Ilfov.

”Paralel, avem campanii de conştientizare, campanii de ecologizare, campanii de împădurire”, a precizat preşedintele CJ Ilfov, Hubert Thuma.

„Problema unei noi gropi de gunoi în județul Ilfov”

„Problema cea mai delicată este problema unei noi gropi de gunoi şi aş dori să îi asigur pe locuitorii din Ilfov că nu s-a luat încă această decizie, că vom analiza foarte atent oportunitatea unui asemenea proiect. Suntem în legătură stânsă cu Direcţia de Sănătate Publică, cu Agenţia de Mediu Ilfov, cu localităţile din județul Ilfov unde s-ar putea eventual amplasa un asemenea proiect.

În schimb, este impetuos necesar să facem o staţie de tratare bio-mecanică şi aici trebuie să discutăm cu cetăţenii, să le explicăm că, în primul rând, o asemenea staţie nu poluează şi în rândul doi, va reduce foarte mult cantitatea de deşeuri care ajunge la groapă”, a mai declarat Hubert Thuma.

spot_img

Articole asemănătoare

Ultimele articole