Un bloc de patru etaje din sectorul 6 al Capitalei plătește de câteva luni mai puţini bani la întreţinere. Cum au reușit bucureștenii acest lucru? Simplu: și-au instalat panourile fotovoltaice pe terasa blocului. Mai mult decât atât, surplusul este băgat în reţea, asociaţia fiind astfel, prosumatoare.
Sistemul, format din 15 panouri fotovoltaice, cu o putere de 5kWh a costat 5.000 de euro (fonduri private) şi face parte dintr-un proiect pilot iniţiat de ong-ul „Între vecini”.
„Folosim energia pentru lucrările care se fac pe părţile comune ale blocului, gen în subsol, deasupra, orice ce se leagă, se leagă numai şi numai la panouri. Dacă reuşim să transferăm energia şi la apartamente în viitor, ar fi extraordinar”, a declarat pentru G4Media.ro Aurel Bratu, preşedintele asociaţiei de proprietari.
Proiectul ar putea fi extins şi în alte oraşe şi ar putea fi finanţat de Ministerul Mediului, spun specialiştii în energie verde.
„Investiţia se recuperează în maximum patru ani de la momentul instalării. Aceste bloc este prosumator. Consumul de energie pe timpul zilei se acoperă de la panourile fotovoltaice, iar surplusul este livrat către reţeaua publică. Ce este important, este că autorităţile locale cât şi cele guvernamentale pot să includă acest tip de sisteme instalate de o asociaţie non-profit, în instalarea de sisteme fotovoltaice incluse în programele de anvelopări termice, atât prin fonduri locale cât şi prin fonduri publice, şi să includă acest fel de sisteme prin programe gen Casa Verde sau altfel de programe locale”, este de părere Dan Tudose, specialist în energie verde.
Asociațiile de proprietari din București, suport financiar de 15.000 de euro prin proiectul ÎntreVecini
Asociațiile de proprietari din București pot obține suport în valoare de câte 15.000 de euro, prin proiectul ÎntreVecini. Proiectul asigură gratuit panouri fotovoltaice pe blocuri și susținere pentru implementarea unor acțiuni sustenabile.
ONG-ul Între Vecini le oferă celor care locuiesc la bloc șansa de a deveni prosumatori, respectiv mici producători de energie electrică, beneficiind de costuri reduse la consumul comun de energie electrică. Proiectul-pilot s-a desfășurat cu succes în sectorul 6 al Capitalei, iar în prezent Asociațiile de proprietari din sectoarele 1, 2, 3, 4 și 5 se pot înscrie în proiect pe platforma intrevecini.ro, în perioada 12 iunie – 10 iulie 2023, unde vor regăsi și un ghid explicativ despre cum pot deveni prosumatori la bloc.
„Montarea efectivă a panourilor durează câteva zile maximum, depinde cât de mari sunt, cât de numeroase, dar de la instalare şi până la a deveni prosumator este un proces complet nou care poate să dureze, în funcţie de cum se aranjează cu documentele, de la trei luni până la ani.”, a declarat Sabina Mihăilescu, general manager „Între Vecini” pentru G4Media.ro.